Tu știi care este cel mai simplu mod de a pregăti castraveții murați pentru iarnă?

by Ioana Serban
1432 views

Castraveții murați sunt printre cele mai preferate acrituri ale românilor în perioada de iarnă și se poate spune că fiecare familie deține propria rețetă castraveți murați, aceștia fiind personalizați în funcție de gustul și preferințele membrilor familiei.

Însă, cele mai recunoscute două metode prin care pot fi castraveții pregătiți pentru iarnă sunt fie în saramură, fie în oțet. Totul depinde doar de preferințele și gusturile gospodinelor sau de ingredientele disponibile în acel moment.

În cele ce urmează, vei regăsi cele mai simple moduri de a pregăti fiecare rețetă castraveți murați, astfel încât să o poți alege pe cea preferată sau, de ce nu, să le încerci pe ambele.

Rețetă castraveți murați în oțet

Ingrediente necesare:

  • Castraveți cornichon
  • Câțiva căței de usturoi
  • Boabe de piper și muștar
  • Semințe de mărar
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 100 ml oțet
  • Apă

Mod de preparare:

  • Castraveții spălați foarte bine se așează în borcane și se adaugă, dacă se dorește, câteva rondele de morcovi și 2-3 căței de usturoi.
  • Se adaugă în fiecare borcan condimentele, oțetul și se completează cu apă, însă borcanele nu trebuie să fie umplute complet.
  • Se pun capacele și apoi borcanele se introduc într-o oală sau într-o tavă și se fierb la bain- marie pentru aproximativ jumătate de oră.
  • După trecerea acestei perioade de timp, se oprește aragazul, iar borcanele se scot și se păstrează acoperite cu o pătură până la răcirea completă
  • Când borcanele sunt reci, acestea pot fi depozitate în cămară și savurate ori de câte ori ai poftă de ceva delicios.

Rețetă castraveți murați în saramură

Această rețetă de castraveți este mult mai naturală, iar rezultatul va fi niște castraveți acri crocanți și delicioși. Mai mult decât atât, timpul de pregătire este foarte scurt, astfel că nu vei petrece foarte mult timp pregătindu-i.

Ingrediente necesare:

  • Castraveți
  • Usturoi
  • Boabe de piper și muștar
  • Sare mare
  • Mărar uscat
  • Apă

Mod de preparare rețetă castraveți murați în saramură:

  • Borcanele trebuie spălate și sterilizate foarte bine
  • Se pune la fiert o oală cu apă în care se va prepara saramura. Pentru fiecare litru de apă se adaugă 1 lingură de sare.
  • Castraveții spălați bine se pun în borcane, iar peste ei se adaugă 2-3 căței de usturoi, foi de dafin, boabe de piper și muștar și mărarul uscat.
  • Saramura fiartă se toarnă în borcane, până când castraveții sunt acoperiți în totalitate și se pun capacele.
  • Borcanele se lasă acoperite într-un loc ferit până când întreg conținutul se răcește complet.
  • De îndată ce s-au răcit, borcanele pot fi depozitate în cămară sau în beci.

Totuși, cei mai mulți dintre noi folosim de fiecare dată rețete de murături ca la bunica, căci aceasta a deprins de-a lungul timpului tot felul de secrete și trucuri pentru ca preparatele să fie cât mai gustoase și să reziste cât mai mult timp.

Pentru această rețetă de castraveți murați pot fi adăugate în borcane bucățele de morcov sau de gogoșar, pentru o aromă mult mai specială, dar și pentru un aspect cât mai plăcut, din punct de vedere estetic. Poți adăuga, bineînțeles, și alte tipuri de condimente, dacă aroma lor îți este pe plac.

Articole asemănătoare

1 comment

Prepară și tu una dintre cele mai bune rețete de murături asortate ca la bunica! - Idei pentru Casa Ta September 26, 2020 - 8:00 pm

[…] bucura de ele pe tot parcursul iernii alături de numeroase preparate culinare. Însă, pe lângă rețeta castraveți murați sau rețeta varză murată, unele dintre cele mai bune și simple sunt acele rețete de murături […]

Reply

Lasa un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și gestionarea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. DA, ACCEPT TOATE Citeste mai multe

Susține-ne cu un Like!

Descoperă idei utile și practice pentru casa și grădina ta.